Ferma unui primar din Botoșani, incendiată pentru a patra oară în ultimii ani / Alesul, convins că este victima unei răzbunări politice

Ferma unui primar din Botoșani, incendiată pentru a patra oară în ultimii ani / Alesul, convins că este victima unei răzbunări politice
Publicat: 12/10/2019, 13:32

Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Botoșani, ferma a fost incendiată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea Dângeni și au ars peste 100 de tone de furaje.

„20 de pompieri din Trusesti, Săveni și Botoșani au intervenit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, cu cinci autospeciale cu apă și spuma, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un depozit de furaje de pe raza comunei Dângeni. La sosirea forțelor de intervenție la fata locului, ardeau circa 90 tone de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte 90 de tone de furaje. Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri. Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai multe ori. Misiunea pompierilor a fost una de durată, deoarece a fost verificat fiecare metru pătrat pentru a se elimina riscul de reaprindere”, au transmis reprezentanții ISU Botoșani.

Primarul PNL al comunei Dângeni, Cătălin Rotundu, crede că este o răzbunare politică.

„Este fermă de capre acolo, cu depozit de furaje. Mi-a dat foc. Este a patra oară. 2010, 2014, 2016 și acum. Poliția a clasat dosarele tot timpul, deși au fost și imagini. Mi-a dat foc la club în 2010, aveam un club și mi-au dat foc, a ars tot, apoi la un bar, un magazin, acum la fermă. Nici nu eram primar, la primele două nu eram primar. Eram în campanie, în precampanie. Nu știu nimic. Nu pot să-mi dau seama. Tot timpul a fost politic. Și tot timpul în ani preelectorali, adică în ani în care am avut conflicte politice. Eu nu am dormit toată noaptea. De la 21.00 și până la 07.00, când au stins incendiul. M-a anunțat un vecin care a văzut. Sute de tone de furaje au ars”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cătălin Rotundu, primarul comunei Dângeni.

Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.

„S-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere. Se fac cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incendiul și ce anume l-a produs”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Delia Neniscu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un bărbat aflat pe moarte își petrece ultimele săptămâni de viață creându-și propria versiune AI,...
Ce a pățit Florentina din Iași, după ce s-a cuplat pe Facebook cu un tânăr...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce...
Un copil pierdut acum 28 de ani într-o gară chineză și adoptat în Olanda începe...
Mario, reacţie halucinantă după ce a ieşit din BAC: 'Am ieşit să beau'. Ce notă...
Emily Burghelea, nevoită să stea o perioadă cu o TIJĂ în cap, după accidentul de...
Reacţia unui băimărean când a văzut cam cât ar trebui să cheltuiască pe zi la...
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
O femeie s-a aruncat cu propriul copil de pe acoperișul unui bloc! Mama și-a explicat...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Publicație britanică, despre Dacia Duster: Nu e mastodont electric de 400 CP...
ISU Tulcea emite RoAlert: Pot cădea obiecte din spaţiul aerian. România nu e vizată de...
Forme CIUDATE, observate în atmosfera superioară a Pământului
Interdicție impusă PRIN LEGE în România. Toți cei cu animale trebuie să respecte: SANCȚIUNE maximă
Planuri pentru independența financiară în 15 ani. Niciodată nu e prea târziu
Cine ar fi, de fapt, iubita lui Babasha. Artistul nu se mai ascunde: „Fără cuvinte”
Perle la BAC 2024. Ireal ce au putut scrie: „Noi nu am studiat nuvela. Pe...
Laurențiu Reghecampf, dezvăluiri cutremurătoare despre ziua în care tatăl său s-a stins din viață: „A...
Cerințele care trebuie respectate cu sfințenie! Ce le-a cerut Maluma organizatorilor Neversea pentru a cânta...
BANCUL ZILEI. Bulă la ora de Anatomie. Profesoara: – Bulă, ce este coloana vertebrală?
Vrei să pierzi din grăsime și să îți crești mușchii? Iată ce recomandă nutriționistul
×